Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia

A A A

Comunicat de presă

Publicat:Tue, 01/10/2019 - 11:03

În perioada 27-28 septembrie curent, Ambasadorul Igor Bolboceanu, împreună cu consilierul Tudor Vasilica, a efectuat o vizită de lucru în provincia Diyarbakir.

În cadrul vizitei, au avut loc întrevederi cu Guvernatorul Provinciei, Hasan Basri Güzeloğlu, cu Președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) din Diyarbakir, Mehmet Kaya, și membrii bordului CCI, precum și efectuată o deplasare în teritoriu, la o fabrica de cultivare și selectare a semințelor de năut, linte și grâu.

Astfel, continuând activitățile Ambasadei de promovare a intereselor comercial-economice și investiționale ale Republicii Moldova în Republica Turcia, a fost lansată colaborarea bilaterală și cu provincia Diyarbakir. Stabilirea contactelor dintre CCI din RM și cea din Diyarbakir, dar și între oamenii de afaceri, ar putea lărgi oportunitățile de export ale produselor moldovenești.