În cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Palatul Prezidențial au fost înmânate scrisorile de acreditare Președintelui Turciei

Pe data de 10 martie curent Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Turcia, E.S. Dmitri Croitor a înmânat scrisorile de acreditare Președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Palatul Prezidențial.
Pe parcursul întrevederii protocolare, Președintele turc i-a urat Ambasadorului mult succes în activitate și l-a asigurat de deschidere deplină în vederea consolidării relațiilor bilaterale spre binele celor două țări și popoare.
R.T. Erdogan a menționat nivelul înalt al dialogului politic moldo-turc, inclusiv prin prisma vizitei oficiale în RT a Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon și organizării primei Ședințe a Consiliului de cooperare strategică la nivel înalt, care au avut loc pe data de 30 decembrie 2019.
Dmitri Croitor a fost însoțit la ceremonie de soția sa, Margarita Croitor, Consilierul Tudor Vasilica și de Secretarul I al Ambasadei, Corina Prigorschi.



