Participarea Ambasadorului D. Croitor la Ședința moldo-turcă în domeniul cercetărilor în agricultură

Pe data de 02 martie curent, Ambasadorul Dmitri Croitor a participat la lucrările primei Ședințe moldo-turce în domeniul cercetărilor în agricultură, care a avut loc în format online.
Evenimentul a fost organizat de Ambasadă în cooperare cu Departamentul pentru Cercetări și Politici în Domeniul Agriculturii (TAGEM) al Ministerului Agriculturii și Silviculturii al Republicii Turcia și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova (MADRM). În calitate de oaspete de onoare la eveniment a participat dl Viorel Guțu, Coordonatorul FAO pentru Asia Centrală și Turcia.
La ședința, desfășurată timp de 3 ore în regim de video-conferință, au participat circa 75 de persoane. Scopul evenimentului a fost de a oferi reprezentanților instituțiilor de cercetare din ambele țări a posibilității de familiarizare cu principalele direcții de cercetare și dezvoltare în astfel de domenii precum creșterea animalelor, producerea porumbului, culturilor pomiviticole, legumicole, prezervarea calității solului, dezvoltarea acvaculturii și altele.

